vineri, 6 mai 2016

ECLERE CU CREMA DE VANILIE




Ingrediente pentru coji:
- 125 ml apa
- 125 ml lapte
- 100 gr unt
- 150 gr faina
- un praf de sare
- 5 oua medii

Ingrediente pentru crema:

- 500 ml lapte
- 3 oua
- 60 gr faina
- 100 gr zahar
- 1 pastaie de vanilie
- frisca lichida (optional)

Mod preparare coji:  Intr-o cratita pusa pe aragaz deja la foc puneti apa, laptele, praful de sare si untul. Amestecati pana se topeste untul, dupa care adaugati toata faina si amestecati pana obtineti un aluat mai moale. Amestecati incontinuu aluatul din cratita pana se desprinde de pe peretii vasului si se formeaza un aluat mai tare sub forma unei mingi. Aluatul format il puneti intr-un bol pentru mixer si peste el adaugati ouale unul cate unul si amestecati cu mixerul dupa fiecare ou pus in bol. Turnati aluatul obtinut in forma pentru eclere adica intr-un pos.
                               Pregatiti tava in care puneti hartie de copt si incepeti sa formati eclerele cu ajutorul posului.  Tava o puneti in aragaz la inceput 10 minute la 190 grade pana se umfla eclerele (aragazul nu trebuie deschis in acest timp deloc), iar apoi 15 - 20 minute la 180 grade pana se rumenesc pe deasupra. Deschideti cuptorul si faceti cate o gaurica in fiecare ecler pentru a se usca bine in interior si a fii goale si a fii crocante la exterior pentru inca 15 minute.

Mod preparare crema: Intr-un bol amestecati ouale cu zaharul si le bateti putin, iar apoi puneti toata faina pana se omogenizeaza si se formeaza o crema. Intr-o cratita puneti laptele la fiert si adaugati si pastaia de vanilie dupa ce ati scos semintele negre din ea si le-ati adaugat si pe ele in laptele din cratita (impreuna cu pastaia). Dupa ce a fiert laptele scoateti pastaia de vanilie si aruncati-o. Peste lapte turnati putin cate putin crema obtinuta anterior si amestecati incontinuu pentru a nu se forma cocoloase. Dupa ce opriti aragazul lasati crema 5 minute sa se raceasca si apoi puneti direct peste crema o folie pentru a nu se forma coaja deasupra ei si o lasati sa se raceasca la temperatura camerei.
                               Crema formata se pune intr-un bol pentru mixer si se mai amesteca putin. Optional se pune 100 ml frisca lichida peste si se mai amesteca putin cu mixerul pentru a-i da o textura mai cremoasa cremei.
                                    Luati cojile si taiati-le doar pe o parte laterala dupa care cu posul umpleti cojile cu crema de vanilie. Pentru aspect puneti ciocolata alba si neagra topita in cate un pos si incepeti sa ornati deasupra eclerului.  Pofta buna!




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu